În România, reacțiile la politică sunt două:
fie nu te mai duci la vot și zici „nu mai vreau să aud de ăștia”,
fie te aprinzi mai tare și faci spume ca Pepsi.
Și e normal. Miza e mare: salarii, taxe, spitale, drumuri. Dar exact de asta e bine să iei o gură de aer înainte să explodezi.
Nu câștigi nimic dacă îi faci pe alții „proști”
Hai să facem un exercițiu: presupunem că ideile tale politice sunt cele corecte. Deci, automat, ceilalți greșesc. Și nu doar greșesc: par chiar mândri de asta. Cum să nu-ți vină să le spui ignoranți, corupți, suveranisti, sorosisti?
Adevărul este că nimeni nu și-a schimbat părerea după ce a fost făcut prost pe Facebook. Poate ai luat like-uri de la prieteni, dar pe cei de partea cealaltă i-ai împins și mai departe. Și votul lor valorează fix cât al tău…
Vreau să iau un exemplu relativ recent, discuția despre impozitul progresiv: în loc să fie un dialog despre echitate fiscală și predictibilitate, a fost redus imediat la etichete. „Comuniști” versus „capitaliști”.
Subiectul a murit fără explicații reale. Nu face nici bine că toate discuțiile legate de impozitare sunt pornite pentru a colecta mai mulți bani în loc să reașezăm politică fiscală, dar asta e altă discuție.
Nu te îneca în „lista de dorințe”
Dacă vii cu 20 de idei bune, oamenii se vor agăța mereu de cea mai controversată. Politica în România nu funcționează pe principiul „hai să vedem ce e util”, ci pe „hai să vedem ce scandal dă bine pe Reddit”.
Am și aici un exemplu recent, taxa pe proprietăți. În loc să fie o discuție normală despre cum impozitul trebuie corelat cu valoarea reală a terenului sau a casei, s-a transformat în: “Statul îți ia casă!” sau “Alte taxe!”. N-a mai contat că sistemul actual e absurd - plătești la fel pentru o garsonieră într-un cartier periferic ca pentru una în centrul Bucureștiului. Cine mai are chef de nuanțe când poți vinde frică?
Vorbește pe limba omului de rând
Oamenii nu citesc tabele cu indicatori economici și nu se lasă convinși de grafice complicate. Ei gândesc în valori simple: corectitudine, siguranță, respect.
Uite un exemplu concret – terenurile agricole lăsate pârloagă. Dacă le privești din perspectiva corectitudinii, mesajul e clar: „e nedrept să plătim toți, iar unii să țină pământul blocat degeaba”. Dar dacă vrei să ajungi la cei care se raportează prin valori mai tradiționale, discuția se schimbă: „nu lași pământ românesc nelucrat, că altfel ajunge să-l cumpere străinii pe nimic”. E exact aceeași idee, doar că împachetată în două limbaje diferite, fiecare cu publicul lui.
Problema e sistemul, nu omul
Românii adoră să creadă că dacă schimbi omul, ai rezolvat problema. Doar că realitatea ne arată altceva: poți să schimbi guvernul de câte ori vrei, vin alții cu alte fețe și alte slogane, dar rămân aceleași drumuri proaste, aceleași spitale cu igrasie și aceleași taxe complicate.
De ce? Pentru că așa sunt făcute regulile jocului acum. Partidele își cumpără liniștea din presă cu zeci de milioane de lei din bani publici, micile firme sunt stoarse de controale și amenzi în timp ce „băieții deștepți” scapă basma curată, iar licitațiile se fac adesea doar de formă, ca în celebrul caz al parcurilor de joacă de 100.000 de euro ridicate pe câmpuri pustii. Atâta timp cât sistemul rămâne același, nicio „față nouă” din politică nu schimbă mare lucru.
Politica nu e doar să țipi pe internet
Poți să scrii pe Facebook de dimineață până seara „toți sunt niște hoți!”. Îți descarci nervii și faci trafic pe internet, dar realitatea rămâne aceeași.
Politica adevărată se face în reguli și instituții: cum adunăm taxele, cum cheltuim banii și cum îi prindem pe cei care fură. Atâta vreme cât accesul la resurse depinde de relații și nu de reguli, schimbarea politică rămâne doar o iluzie, nu am schimbat nimic.
Restul, oricât ar părea important, e doar gălăgie.